1473: Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștilor).
 |
| Ștefan cel Mare – după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă redare a domnitorului.Domnie 1457 – 1504Născut: 1433 (Borzești, Bacău)
Decedat: 2 iulie 1504 (Suceava) Predecesor: Petru Aron Succesor: Bogdan al III-lea cel Orb |
Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștiul) și îl impune domnitor pe Laiotă Basarab în speranța alcătuirii unei coaliții antiotomane. Campania militară începe pe 8 noiembrie 1473 prin trecerea Milcovului de către armatele unite ale lui Ștefan cel Mare și corpurile de mercenari angajate de Laiotă. Radul cel Frumos iese în întâmpinarea armatei invadatoare probabil undeva pe lângă Gherghița în Prahova unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc așa numita “bătălie de la Cursul Apei”. Voievodul muntean este înfrânt și obligat să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Giurgiu, capitala raialei turcești, de unde va reveni pe 28 noiembrie cu o armată de 13.000 de turci și 6.000 de munteni, armată spulberată de domnul Moldovei împreună cu noul voievod al Țării Românești.
1642: Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen’s Land (mai târziu numită Tasmania).
Abel Janszoon Tasman (1603, Lutjegast, Groningen, Olanda – 10 octombrie 1659, Batavia, insula Djawa) a fost navigator și comerciant olandez, explorator al Australiei și Oceaniei. Este celebru pentru călătoriile sale din 1642 și 1644, aflat în serviciul United East India Company, fiind primul european cunoscut care a ajuns în insulele Tasmania și Noua Zeelandă.
 |
| Portretul lui Tasman |
În 1634, Tasman a fost trimis ca secund într-o expediție pentru explorarea nordului Pacificului. Timp de câțiva ani efectuează mai multe călătorii prin Asia, în care se dovedește nu numai un bun navigator, ci și un fin diplomat, încheind un tratat comercial cu temutul sultan din Palembang, Sumatra. În 1642 primește comanda unei expediții ce avea drept scop descoperirea de noi tărâmuri în sudul Pacificului, Terra Australis Incognita, necunoscute până atunci europenilor, dar cărora cartografii le bănuiau existența. Pe 24 noiembrie 1642, Tasman zărește coasta vestică a unei insule, căreia îi dă numele “Pământul lui Van Diemen”, în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. Ulterior, colonialiștii englezi îi vor da numele Tasmania.
 |
| Traseele celor două călătorii |
Pe 13 decembrie, echipajul zărește țărmul sudic al Noii Zeelande. Inițial, Tasman a considerat că a ajuns pe coasta Americii de Sud, mai exact în Tierra del Fuego și o numește Staten Landt. Pe drumul de întoarcere, trece pe lângă insulele Tonga pe 20 ianuarie 1643. În zona insulelor Fiji, vaporul său este aproape avariat datorită impactului cu coralii din regiune.
Îndreptându-se către Noua Guinee, ajunge în Batavia la 15 iunie 1643. În 1644, Tasman pornește cu trei corăbii într-o a doua călătorie și ajunge în Australia de nord, unde studiază regiunea și locuitorii. Teritoriile descoperite de Tasman nu i-au adus nicio satisfacție: Nu a obținut nicio zonă comercială nouă, niciun nou itinerar pentru navigație. Timp de peste un secol, până la epoca lui James Cook, Tasmania și Noua Zeelandă nu au fost vizitate de europeni, cel mult Australia, dar cu totul întâmplător. Numele lui Tasman este purtat de mai multe entități geografice (Tasmania, Marea Tasmaniei, golful Tasmaniei, râul Tasmania), de animale (diavolul tasmanian, tigrul tasmanian) ș.a.
1700: Ludovic al XIV-lea al Franței îl proclamă pe nepotul său Filip de Anjou drept rege al Spaniei, provocând astfel Războiul pentru succesiunea spaniolă.
 |
| Ludovic al XIV-lea, pictură de Hyacinthe Rigaud, 1701Rege al Franței și al NavareiDomnie: 14 mai 1643 – 1 septembrie 1715 (72 ani, 110 zile)
Încoronare: 7 iunie 1654, Reims, Franța Predecesor: Ludovic XIII Regent: Anna de Austria (până în 1651) Succesor: Ludovic XV |
Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles), rege al Franței și al Navarei. A condus Franța vreme de 72 de ani – cea mai lungă domnie din istoria europeană. Era doar un copil de aproape cinci ani în momentul în care s-a suit pe tron în 1643, dar a condus personal guvernul din 1661 până la moartea sa.
1843: Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul “Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie națională” la Academia Mihăileană din Iași, în care definește istoria și rolul ei în cristalizarea conștiinței naționale.
 |
| Mihail KogălniceanuPrim-ministru al RomânieiÎn funcție: 11 octombrie 1863 – 26 ianuarie 1865
Precedat de: Nicolae Crețulescu Succedat de: Constantin Bosianu |
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, d. 1 iulie 1891) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit Prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica. A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autoritățile din cauza discursului inaugural cu tentă romantic-naționalistă susținut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției Dorințele partidei naționale din Moldova.
După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron. Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării. În ultimii ani de viață a fost o figură politică proeminentă, președinte al Academiei Române și reprezentant al României în relațiile cu Franța.
1859: A fost publicată “Originea Speciilor” controversata lucrare a naturalistului englez Charles Robert Darwin (1809-1882).
Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire – d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).
 |
| Charles Robert Darwin |
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluției abia prin anii 1930, iar acum constituie baza evoluționismului sintetic. Tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoțiilor la oameni și animale. Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.
1864: A fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. Primul sediu al tinerei instituţii a fost în Hanul Şerban Vodǎ care se găsea în locul actual al sediului BNR, pe Str Lipscani.
 |
| Hanul Şerban Vodǎ |
 |
| Clădirea actuală a CEC |
1874: Americanul Joseph Farwell Glidden a inventat sârma ghimpată.
 |
| Joseph Farwell Glidden |
1879: Italia a recunoscut independența României. S-au stabilit relațiile diplomatice dintre cele doua state (24 nov./6 dec.)
1919: Coalizarea Partidului Național Român, Partidului Țărănesc, Partidului Naționalist–Democrat, Partidului Țărănesc din Basarabia și a altor grupări mici în “Blocul Parlamentar democratic”.
1927: Este numit în funcția de șef al PNL Vintilă I. C. Brătianu, după moartea lui Ionel I. C. Brătianu.
1941: A fost deschis de către nazişti, la Terezin (Terezienstadt), cel mai mare lagăr de concentrare de pe teritoriul fostei Republici Cehoslovacia.
1963: Lee Harvey Oswald, asasinul președintelui Kennedy, este ucis de Jack Ruby, proprietar al unui club de noapte.
 |
| Jack Ruby împușcându-l pe Lee Harvey Oswald |
1970: Vizita oficială în Marea Britanie a președintelui Consiliului de ministri, I.Gh. Maurer; este primit de regina Elisabeta a II-a și poartă convorbiri cu primul ministrul Harold Wilson.
 |
| Ion Gheorghe Maurer |
1989: În ciuda evenimentelor din țările vecine, Nicolae Ceaușescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcția de secretar general al PCR.
 |
| Nicolae Ceaușescu tânărSecretar General al PCRÎn funcție: 11 iulie 1965 – 25 decembrie 1989
Deputat: 20 octombrie 1944 Precedat de: Gheorghe Gheorghiu-Dej Succedat de: Funcție desființată |
Nicolae Ceaușescu (n. 26 ianuarie 1918, Scornicești – d. 25 decembrie 1989, Târgoviște) a fost un om politic comunist român, Secretar general al Partidului Comunist Român, șeful de stat al Republicii Socialiste România din 1967 până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. La 25 decembrie 1989, soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost judecați în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnați la moarte și executați la câteva minute după pronunțarea sentinței.
Articol complet pe site-ul Redescoperă Istoria.
Filed under: Redescopera Istoria Tagged: Abel Tasman, calendar istoric, New Zealand, Oceania
